Protest la Judecătoria Sibiu. Activitatea, suspendată câte o oră pe zi, timp de 4 zile

Protest la Judecătoria Sibiu. Activitatea, suspendată câte o oră pe zi, timp de 4 zile
Publicat: 19/12/2017, 11:04
Actualizat: 25/03/2019, 20:01

Potrivit purtătorului de cuvânt al Judectăriei Sibiu, Ana Maria Langtaler, se suspendă, de marți, activitatea de judecată timp de o oră pe zi, de marți, până vineri, 22 decembrie.

„În contextul modificărilor preconizate ale Legilor justiției, cu ignorarea avizului negativ din partea CSM, a voinței exprimate de peste 4000 de magistrați și a recomandărilor Comisiei Europene și raportat la inițiativa de modificare a legislației penale, care prefigurează o justiție penală ineficientă, pentru apărarea statului de drept și a independenței justiției, s-a exprimat îngrijorarea cu privire la efectele negative ale noilor prevederi asupra statutului și intereselor profesionale ale judecătorilor și procurorilor români și s-a hotărât cu majoritate, manifestarea publică a dezacordului față de acestea, prin suspendarea activității de judecată în perioada 19.12.2017-22.12.2017, în intervalul orar 11.30 – 12.30”, a transmis Langtaler.

Decizia a fost luată în Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sibiu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×